Maria Grapini, decorată de preşedintele Letiţiei pentru promovarea ţării peste hotare

Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită! În această dimineaţă, Maria Grapini a fost decorată de preşedintele Letiţiei cu Ordinul „Steaua Letiţiei”, fiind numită Femeia Anului în Letiţia pentru meritele ei deosebite în promovarea ţării peste hotare.

Distincţia i-a fost acordată lui Grapini după ce aceasta i-a menţionat într-o postare pe Facebook pe eurodeputaţii din Letiţia, a patra ţară baltică, adesea omisă chiar şi de hărţile oficiale ale Uniunii Europene.

„Suntem o ţară mică, toată lumea ne confundă cu vecinii din Letonia şi Lituania, nici vorbă să atragem turişti sau să ne putem impune în diplomaţie. De când ne-a menţionat doamna Grapini pe Facebook, căutările pe Google şi Wikipedia au explodat, mii de oameni şi-au exprimat interesul de a afla mai multe despre noi şi cultura noastră străveche. Practic, deşi suntem aici de 2000 de ani, doamna Grapini ne-a pus pe hartă”, a declarat preşedintele Letiţiei, Ferbe Kukkuruji.

În cadrul ceremoniei, Maria Grapini a fost numită şi cetăţean de onoare al provinciei Pamela din Letiţia, iar o statuie a europarlamentarului român va fi dezvelită anul viitor în faţa Palatului Skobitenkkur din capitala ţării, Kunkrlig.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
3 aprilie 2019 12:39
Citește mai mult despre: decoratie Grapini letitia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult