Marii corupţi s-au legat cu lanţuri de Guvern pentru a protesta împotriva demisiei lui Borbely

Protest spontan împotriva plecării lui Laszlo Borbely de la Ministerul Mediului! Sute de mari corupţi au ieşit în Piaţa Victoriei pentru a-i solicita premierului Ungureanu să nu accepte demisia udemeristului iar unii dintre ei chiar s-au legat cu lanţuri de gardului Guvernului! Protestatarii spun că nimeni nu a făcut atât de multe pentru marea corupţie din România ca ministrul demisionar ş că nu merita să plece aşa, pe uşa din dos – ar fi fost frumos să i se bage măcar un plic cu bani în buzunar înainte.

La miting participă mari corupţi atât din sectorul public, cât şi din cel privat, din toate domeniile de activitate. Unii dintre ei recunosc că nu s-au întâlnit niciodată cu Borbely în toţi anii în care a fost ministru, dar îi leagă sufleteşte de el o semnătură pe o autorizaţie de mediu, pe o aprobare sau un contract cu statul.

„E un gest şovin, dacă un român făcea atâtea servicii mari corupţii nimeni nu s-ar fi gândit să-l demită”, spune unul dintre protestatari.  „Îl credeam pe premier un om mai luminat la cap, care să înţeleagă că marea corupţie nu ţine cont de frontiere sau de culoare politică, nu face discriminări.” Protestatarii mai spun că nu vor pleca din faţa Guvernului până când Borbely nu e repus în funcţie sau până când nu primesc fiecare discret câte un plic cu bani.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
5 aprilie 2012 13:07

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult