Mark Zuckerberg a anunțat că-l va trimite la următoarele audieri pe Moise Guran, că el are răspuns la orice

Miliardarul american Mark Zuckerberg a fost nevoit în cursul audierilor din Congresul American să-și decline compentența în cazul unor întrebări, dar a anunțat senatorii americani că va găsi un om care va răspunde la toate întrebările posibile. Azi dimineață l-a mandatat pe jurnalistul român Moise Guran să vorbească în fața congresului, că el are răspuns la orice. 

Deși nu a fost contactat telefonic de nimeni, Moise Guran a intervenit totuși și a precizat că nu poate să confirme sau să infirme informația, dar că știe exact care sunt răspunsurile la întrebările importante despre Facebook. „Vreau să înțelegeți foarte bine, am vorbit și cu Gabriela și cu Mark și cu Dacian, nu există răspunsuri simple, dar există acele răspunsuri. Ce ne trebuie acum este o strategie iar Facebook este obligată să se transforme și să se responsabilizeze”, a spus Moise Guran.

Experții în audieri spun că, totuși, este puțin probabilă prezența lui Moise la audieri, întrucât de luni până joi are emisiunea „România în Direct” la Europa FM, de la 13.15. Pe de altă parte, acesta ar fi dispus să deschidă telefonul mobil in timpul pauzelor publicitare și să le acorde câteva minute și congresmenilor americani, atâta timp cât aceștia sunt conciși și preciși în formulări. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

11 aprilie 2018 15:05
Citește mai mult despre: facebook moise guran zuckerberg

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult