Medicina pentru tonţi. Codul lui Cătăin Voicu

Senatorul PSD Cătălin Voicu folosea un limbaj codificat atunci când vorbea la telefon despre mânării. Stenogramele au arătat că, în discuţiile cu Căşuneanu, spital însemna tribunal, tratamentul era şpaga şi prin hârtii medicale înţelegea probe de la dosar. Se pare că stenogramele astea mai dezumflă un mit, pe lângă cel al incoruptibilităţii PSD-iştilor. (Să fim serioşi, a fost un şoc pentru noi să aflăm că un senator PSD burtos şi cu guşă ia şpagă, cine s-ar fi aşteptat?)

Al doilea mit care cade este cel al corupţiei din spitale. De fapt, medicii folosesc şi ei un limbaj codat, iar atunci când spun şpagă, se referă la tratament. “Vă trebuie zece milioane pentru şpagă”, spune doctorul, iar pacientul, naiv, neiniţiat în jargonul medical, înţelege că trebuie să marce banul.

Probabil că, din ascultările telefonice, cel mai prost ies traficanţii de făină şi de griş, mai ales atunci când se întreabă unii pe alţii “dacă a ajuns marfa. Ştii tu, prafurile alea…”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
23 martie 2010 22:00

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult