Mesajele cu “Drum bun” vor fi înlocuite cu unele mai realiste, pe care va scrie “Drum de căcat”

Decizie fără precedent luată de autorităţi! Acestea au decis să nu mai mintă în mod ostentativ populaţia, astfel că, în locul binecunoscutului mesaj “Drum bun”, vor afişa unul mai apropiat de realitate. “Starea drumurilor a ajuns atât de penibilă, încât până şi nouă, guvernanţilor, ne e ruşine să mai minţim şoferii. Cred că mesajul «Drum de căcat» reflectă suficient de bine realitatea, astfel încât să nu ne mai simţim vinovaţi că îi păcălim pe cei aflaţi la volan”, a declarat Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.

Şoferii au primit cu bucurie vestea. “În sfârşit, o iniţiativă bună a guvernanţilor. Nu vă spun de câte ori intram cu viteză pe câte-un drum, liniştit de mesajul acela uriaş, şi mă trezeam că mă depăşeşte vreo roată sau că ies cu capul prin plafon. Acum voi şti să încetinesc”, spune şoferul Robert Acrişor.

Iniţiativa i-a surâs şi lui Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte, care crede că ideea se poate extinde şi la autostrăzi. “De exemplu, în locul unde ar trebui să construim o autostradă, putem afişa mesajul «Câmp». Am economisi miliarde de euro, bani pe care i-am putea folosi în alte scopuri, cum ar fi cele proprii”, a declarat acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
3 decembrie 2013 03:27

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult