Metroul din Cluj s-a anulat, că Boc nu i-a convins pe ceilalți 6 pitici să sape

Vești proaste pentru clujenii. Metroul din orașul lor nu se va mai construi, a anunțat azi cu lacrimi în ochișori primarul Emil Boc. El spune că a făcut tot ce-a depins de el, dar dă vina pe ceilalți șase pitici, care efectiv au refuzat să sape la metrou.

„Din păcate nu pot să-l sap singur, am nevoie și de ajutorul celorlalți șase pitici ca să facem metrou la Cluj“, a spus Emil Boc. „În loc să pună mâna pe târnăcop și să sape alături de mine, ei preferă să stea toată ziua pe telefon, să se uite pe TikTok, să se joace în rețea și alte prostii de genul ăsta. Chiar n-am cu cine.“

Emil Boc spune că nu renunță, însă, la planul metroului din Cluj. „O să încerc să-i conving cu dulciuri să lase telefoanele și să sape alături de mine la metrou. Chiar dacă nu-i conving pe toți, cu încă trei pitici cred că ne-am descurca să săpăm tunelul pentru metrou. Până la finalul anului sigur dăm drumul la treabă. Hai-ho, hai-ho“, debordează de optimism primarul Clujului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
23 august 2022 12:22
Citește mai mult despre: cluj emil boc metrou

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult