TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Mii de studenți rămași fără zacuscă după ce le-au spus părinților cu cine să voteze

18 mai 2025 09:54
Mii de studenți rămași fără zacuscă după ce le-au spus părinților cu cine să voteze

Alegerile de anul acesta au fost cele mai tensionate alegeri de la ultimele care au trecut. Ca de obicei în ultimii 30 de ani, oamenii mai tineri sau cu suflet tânăr s-au mobilizat să voteze cu candidatul ăla bun, în timp ce oamenii mai în vârstă, îmbătrâniți în rele și nostalgici după alte vremuri au încercat să voteze cu candidatul cel rău.

Dar alegerile au consecințe, și acestea se simt imediat. Cum mii de studenți s-au repezit asupra propriilor părinți cerându-le să voteze cu candidatul bun, certându-se cu ei și amenințându-i cu vremuri grele, reacția a fost pe măsură. Zeci de mii de borcane de zacuscă, pregătite pentru a fi trimise în căminele din marile orașe au rămas în cămările părinților.

„Mi se pare bizar cum ăsta, care acum 5 ani nici nu știa să-și spele chiloții sau să aprindă aragazul, vine acum și-mi spune că știe exact cu cine ar trebui să votez. Poate e momentul să-i aduc aminte cine știe mai multe dintre noi doi”, a declarat Valerica Ilie – mamă de student la București – motivele care au stat la baza sancțiunilor de zacuscă.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi