Ministerul Educaţiei întrece orice măsură: Traian Băsescu, subiect la Bacalaureat

Potrivit unor surse din Ministerul Învăţământului, unul dintre subiectele de la proba de istorie a Bacalaureatului constă într-o întrebare despre preşedintele Traian Băsescu. Contactat de TNR, Funeriu nu a negat, dar nici nu a vrut să comenteze informaţia.

Profesorii, elevii, dar mai ales părinţii sunt şocaţi de ceea ce se întâmplă la acest examen. Haosul este cu atât mai mare cu cât toţi inspectorii din Minister ridică din umeri. Nimeni nu şte exact cum a ajuns Băsescu în examenul elevilor de clasa a 12-a.

Mulţi pun întâmplarea pe seama vreunui funcţionar nemulţumit că i se taie 25% din salariu. Alţii explică subiectul de la proba de istorie prin proverbiala obedienţă a membrilor PDL, care sunt în stare de orice, numai să-i facă pe plac lui Băsescu.

Liberalii, care sunt decişi să atace în instanţă Ministerul Educaţiei, îi îndeamnă pe elevi să meargă la examen, dar să nu scrie nimic pe foaia de hârtie, pentru a da un vot de blam actualei guvernări.

Singurul reprezentat al opoziţiei pe care incidentul de la BAC îl bucură este Mircea Geoană.

“Este un semn bun, de normalitate, este un examen istoric pentru democraţia românească. Asta ne arată, în primul rând, că Băsescu este de domeniul istoriei. În plus, elevii trebuie să înveţe şi acest capitol din istoria noastră recentă. Cine nu cunoaşte istoria riscă să o repete.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
29 iunie 2010 11:18

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult