Ministrul Cîmpeanu s-a c*cat într-un tufiş ca să arate că şcolile n-au nevoie de WC

Un om al faptelor! Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, desfide acuzațiile că în România sunt prea multe școli cu buda în curte și că asta ar fi o problemă. După ce a spus că mulți dintre noi am făcut performanță în astfel de școli, Câmpeanu s-a c*cat într-un tufiș ca să demonstreze asta, dar și faptul că oricine poate fi ministru, indiferent de ce are în cap.

Ca să arate cât de old school este, Câmpeanu s-a șters la c*r cu frunze și a publicat totul pe Tik Tok, ca să aibă toți elevii acces la un act educativ natural și profund românesc. Ministrul Educației părea însă cufurit de la cât c*cat mâncase la televizor cu o seară înainte, tot pe teme de învățământ.

Surse din zonă confirmă ceea ce bănuiam cu toții: că ministrul s-a șters cu propriul CV, începând cu partea unde scrie că a absolvit studiile de securitate națională la Universitatea de Apărare Carol I, împreună cu toți ceilalți politruci pe care îi vedem la televizor. ”Dacă eu am reușit, orice elev român poate și el”, a spus Câmpeanu, fără să fie clar dacă se referă la obținerea unei diplome de securist sau de c*catul în tufiș.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
2 septembrie 2022 08:22
Citește mai mult despre: Câmpeanu ministru toaletă tufiș WC

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult