Ministrul de Interne i-a țesălat alpaca lui Godină, ca să nu mai fie așa supărat

Deși a încercat să-și creeze imaginea unui dur, Marcel Vela s-a panicat grav în momentul în care a aflat că a intrat în gura lui Marian Godină – și nu oriunde, ci pe Facebook!!! Imediat, ministrul de Interne s-a urcat în elicopter și a zburat la Brașov, aterizând pe un câmp destul de apropiat de casa lui Marian Godină.

”Domnul ministru efectiv a țâșnit din elicopter cu țesala în mână și a alergat spre gardul lui Marian Godină”, a povestit pilotul elicopterului. ”S-a și împiedicat de câteva ori în timp ce alerga, dar asta nu l-a oprit, a continuat să alerge până la gard, l-a sărit și s-a oprit lângă alpacă. Apoi a țesălat-o agale, ordonând în același timp «Faceți poze, puneți-le pe Facebook și tăguiți-l pe Godină, ca să vadă ce fac!»”

Marian Godină a aflat însă din primul moment ce se întâmplă în curtea lui, după ce un vecin l-a sunat să-i spună că un dubios cu elicopter i-a sărit gardul și a început să-i zgârie alpaca. Ajuns de urgență acasă, Godină i-a luat obiectul muncii din mână ministrului Vela și l-a țesălat energic pe cap.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
17 februarie 2020 14:54
Citește mai mult despre: Godina

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult