TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Mircea Geoană: Toate partidele să apeleze la mine!

Scris de TNR
@
14 decembrie 2010 14:53
Mircea Geoană: Toate partidele să apeleze la mine!

Inspirat de un filmuleţ de pe youtube foarte popular, reporterul TNR a ieşit astăzi pe teren cu un singur scop:  să întrebe lumea care este pluralul substantivului telecomandă. El voia să demonstreze că în Bucureşti oamenii ştiu mai multă gramatică decât în Piatra Neamţ. Ceea ce, bineînţeles, nu e cazul, mai ales că şi-a racolat victimele din zona sediului PSD.

Primul intervievat a fost chiar Marian Vanghelie, care a spus că întrebarea nu are rost, întrucât foloseşte o singură telecomandă pentru ambele televizoare pe care le deţine pe persoană fizică.

Al doilea a ieşit din sediul PSD Mircea Geoană. Cu un fes negru pe cap şi înfofolit într-o geacă de fâş de la second hand, preşedintele senatului a fost mai sincer ca niciodată. Reproducem, din memorie, interviul:

Reporter: Care este pluralul substantivului telecomandă?

Mircea Geoană: Nu ştiu!

Reporter: De ce?

Mircea Geoană: Nu ştiu!

Reporter: Cum aşa?

Mircea Geoană: Nu ştiu eu de-astea!

Reporter: Cum să nu ştiţi? O telecomandă, două…

Mircea Geoană: Două!

Reporter: Telecomande sau telecomenzi?

Mircea Geoană: V-am spus că nu ştiu, de ce-mi forţaţi mâna? Spun naibii vreo prostie şi mă dau ăştia afară din PSD.

Reporter: Ok, am înţeles. Vreun mesaj pentru cititorii TNR aveţi?

Mircea Geoană: Caut un partid, dar nu găsesc. Caut un partid, dar nu găsesc. Toate partidele să apeleze la mine!

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi