Mizerie în campusurile studenţeşti! După gândaci şi şobolani, au venit şi politicienii la doctorate

Nici n-a început bine anul universitar că studenţii au început să se plângă de condiţiile infecte din campusuri! Potrivit tinerilor proaspăt sosiţi la Bucureşti, cei mai scârboşi locatari ai facultăţilor şi căminelor nu sunt gândacii şi şobolanii, cu care te mai întâlneşti şi acasă, ci politicienii veniţi să-şi facă doctoratele.

“Coridoarele astea sunt groaznice, miros a igrasie şi, dacă e linişte, auzi cum rumegă deputaţii”, spune o studentă la Sociologie. “Zic mersi că n-am intrat la Apărare sau la Informaţii, acolo chiar colcăie de politicieni. O prietenă mi-a povestit că i-au intrat câţiva primari de comune în geantă când nu era atentă. Acum are ditamai cuibul în casă, va trebui să cheme DNA-ul şi să evacueze câteva zile, până vin procurorii şi dezinfectează.”

Reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior spun că nu au ce să facă în ceea ce priveşte invazia de politicieni, pentru că, la fel ca şoarecii sau coropişniţele, aceştia au dreptul să înveţe, să cerceteze şi să inoveze cot la cot cu civilii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
3 octombrie 2016 16:14
Citește mai mult despre: camine campus doctorat politicieni universitate

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult