Monstrul de la Ciufulici care a tuns mii de copii „de școală” n-a plătit pentru crimele sale!

Au trecut 30 de ani de la Revoluție și rănile comunismului încă s-au închis. Mai rău, torționarii și cei care au făcut parte din sistem au rămas nepedepsiți și cu pensii grase. Asociația victimelor frizerului de la Ciufulici atrage atenția că acest monstru, care a tuns „de școală” mii de copii n-a fost pedepsit nici acum.

„Există orori ale comunismului despre care nu se vorbește sau nu se dorește să se vorbească. În fiecare an, unii dintre noi chiar de două ori pe an, eram duși la frizerie, puși în scaunul acela de tortură și tunși castron, că nu aveam voie la școală altfel. Cine plătește pentru umilințele îndurate de milioane de copii în comunism? De ce nu a fost nimeni condamnat?”, întreabă Aurel Vlaga, președintele asociației VFC. 

Acesta spune că s-a întâlnit cu fostul torționar pe stradă după zeci de ani și a rămas uimit. „Moșul mergea fără nicio apăsare, relaxat. I-am strigat, „ce-ai făcut criminalule, nu te apasă conștiința”. N-a zis nici pâs, așa erau toți, fără milă, fără îndurare”. Istoricul Mădălin Hodor spune că în arhivele CNSAS sunt zeci de mii de dosare care documentează aceste fapte și că le va face publice imediat ce unul dintre ei va candida undeva sau va primi și el ordin să compromită pe cineva. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

16 aprilie 2019 14:48
Citește mai mult despre: ciufulici frizer scoala

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult