Moș Nicolae, găsit inconștient lângă ghetuțele lui Ciolacu

Președintele PSD este subiectul unei anchete penale după ce în locuința acestuia a fost găsită, în această dimineață, o persoană în vârstă aflată în stare de inconștiență. Procurorii au identificat victima ca fiind un anume „Moș Nicolae” care a intrat în locuința șefului camerei deputaților pentru a oferi o serie de foloase materiale.

Ancheta se desfășoară pe două paliere, primul legat de starea în care a fost găsită victima, probabil intoxicată cu monoxid de carbon, dioxid de sulf și alte gaze periculoase aflate în preajma încălțărilor lui Marcel Ciolacu. Acesta a fost audiat în această dimineață pentru a da explicații cu privire la arma chimică pe care o deține în locuință și, în general, în picioare.

Cel de-al doilea fir al investigației este legat de motivele pentru care acest „Moș Nicolae” a intrat în locuința lui Ciolacu. Asta în condițiile în care liderul PSD, și viitorul premier al țării, este un complice al actualului regim autocratic al țării, coordonator împreună cu liderul PNL al unei campanii naționale pro-corupție și anti-populație, ceea ce face inexiplicabilă venirea lui Moș Nicolae la un asemenea specimen.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

6 decembrie 2022 07:16
Citește mai mult despre: Ciolacu Mos Nicolae

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult