Nea Costel, drojdier, convoacă CSAŢ: Consiliul Suprem de Apreciere a Ţuicii

În aceste vremuri tulburi, există o singură instituţie spre care românii se întorc cu încredere deplină! Nea Costel, drojdier, a convocat în această seară CSAŢ, Consiliul Suprem de Apreciere a Ţuicii, pentru o şedinţă extraordinară de Revelion.

La aceste discuţii cruciale, găzduite de platforma online Google Drinks, vor participa omologii lui Nea Costel din statele membre NATO: Neas Kostas din Grecia, Neatătă Kostelov din Bulgaria, Kosztel-bacs din Ungaria, italianul Don Costello, somelierul-şef al Franţei, Monsieur Costeau, şi Sir Costel, liderul drojdierilor britanici.

„Costeii planetei vor negocia mai multe tratate importante, printre care Pactul pentru Neproliferarea Berii cu Lămâie, Acordul pentru Încălzirea Ţuicii cu Piper, Strategia de Prunicultură pe 2025-2050 şi Reţeaua Globală de Birturi din Gări”, a precizat Mister Costel, reprezentantul SUA.

La discuţii va participa şi un emisar din partea ONU, cu rolul de observator şi sarcina de a striga „O, NU, se termină ţuica” când e pe punctul de a se termina ţuica.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
31 decembrie 2020 15:20
Citește mai mult despre: nea Costel Revelion tuica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult