Nea Costel, drojdier: ”Nu știu cine va fi următorul premier PSD, dar dă-l în p… mea!”

Drojdierul Nea Costel, care obişnuieşte să se facă zi de zi matol la un birt de pe Str. Cuza Vodă din Bucureşti, e scârbit de lupta internă din PSD și de tentativele disperate ale lui Dragnea de a scăpa de închisoare: „Dă-i în p… mea de hoți! Și pe ăștia de acum, și pe următorul lor premier! Pesediștii au venit la putere ca să calce în picioare justiția, să scape ei de închisoare!”, spune extrem de lucid nea Costel.
 
Acesta e pregătit ca în cazul în care pesediștii nu renunță la tentativele de a-și scăpa hoții și corupții de justiție să treacă la sancţiuni: „Renunţ la băuturile care au timbru fiscal, o să iau numai din aia contrafăcută, să nu mai ajungă nici un ban la stat! Să nu mai aibe pesediștii de unde să fure bani sau să dea mite electorale!”, declară supărat drojdierul.
 
Atitudinea lui Nea Costel e susţinută atât de societatea civilă, cât şi de colegii săi de băutură, gunoierii cartierului. Aceştia le recomandă pesediștilor să renunțe la guvernare și să-şi bată cuie în cap: „Noi când eram în puşcărie şi ne doream ceva, ne băteam cuie în cap până obțineam ce ne doream”, spun drojdierii.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 iunie 2017 19:06
Citește mai mult despre: Dragnea nea Costel premier PSD

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult