Neti Sandu îl acuză pe Klaus Iohannis de incompatibilitate: “Are Luna în Săgetător”

Lovitură teribilă pentru Klaus Iohannis! Neti Sandu, proaspăt numită de către Victor Ponta consilier în materie de astrologie în locul lui Mirel Palada, îl acuză pe candidatul liberal că ar fi „totalmente incompatibil” pentru că are Luna în Săgetător.

Mai rău, spune astrograma transmisă de Sandu, neamţul este Gemeni, iar postul de preşedinte trebuie ocupat de un semn de pământ, cum ar fi Fecioara. “Cine a mai pomenit un preşedinte guvernat de Jupiter?”, se întreabă Neti Sandu. “Acestui om nu îi e scrisă funcţia în stele, e profund incompatibil! Dacă avea şi Soarele în casa a 3-a, era caz penal, potrivit noii Legi astrologice!”

“Trebuie să recunoaştem: deşi n-ar trebui să aibă voie să candideze, Johannis are şi părţile lui bune. De exemplu, azi va face o călătorie, şi o discuţie cu un prieten vechi îl va ajuta să-şi facă ordine în gânduri.”, a completat însă celebra vrăjitoare.

Scris de Vasile
23 octombrie 2014 10:10

Articole asemanătoare

Vezi mai mult