Nouă propunere PSD: cei care scriu “Mită” pe bancnote, băgaţi la închisoare pentru vandalism

Încă o lovitură la adresa luptei anticorupţie vine astăzi din partea senatorilor PSD! Liderul acestora, Şerban Nicolae, a înaintat, aprobat în Comisia Juridică şi votat o lege care îi sancţionează dur pe cei care atentează la masa monetară prin distrugerea sau vandalizarea bancnotelor. Vizaţi de lege, spun colegii lui Nicolae din Senat, sunt procurorii DNA, care au stricat mii de bancnote scriind pe ele “Mită” cu cerneală invizibilă.

“Bancnotele sunt patrimoniul ţării, nu poate să vină orice golan să le facă inutilizabile cu tot felul de mâzgăleli. Aceşti vandali trebuie băgaţi la puşcărie de urgenţă, dar nu înainte să cureţe banii pe care i-au mânjit cu inscripţii obscene şi calomnioase”, a tunat şeful senatorilor PSD.

“Chiar ieri, un prieten mi-a povestit că nu i-au primit banii la supermarket fiindcă scria ‘Mită’ pe ei. O să murim de foame dacă nu luăm măsuri!”, a încheiat Nicolae.

Potrivit proiectului de lege, nu ar urma să fie sancţionaţi doar cei care scriu “Mită” pe lei, ci şi cei care scriu pe euro sau dolari. “Suntem membri UE şi NATO, ce naiba”, a glumit Călin Popescu-Tăriceanu, îmbrăţişând un sac cu bancnote ale mai multor state prietene.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
16 februarie 2017 13:44
Citește mai mult despre: bancnote coruptie PSD Serban Nicolae

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult