Noul Cod Penal introduce orele de muncă în folosul comunităţii gay

Datorită creşterii spectaculoase a infracţionalităţii în ţara noastră, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, le-a cerut specialiştilor din minister să elaboreze un nou Cod Penal, care să prevină mai eficient comiterea de infracţiuni. După mai multe luni în care specialiştii au studiat codurile penale ale mai multor state europene, ei au reuşit să găsească o metodă cu şanse mari de a reduce infracţionalitatea.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei: „Vreau să le mulţumesc juriştilor care s-au ocupat de elaborarea acestui nou Cod Penal. Soluţia găsită de ei este pur şi simplu ingenioasă, dacă s-ar da un Nobel pentru aşa ceva, ei cu siguranţă l-ar merita. După cum se ştie, toate închisorile noastre sunt suprapopulate, în timp ce orele în folosul comunităţii nu mai sperie pe nimeni. Deşi se părea că ne aflăm într-o fundătură, juriştii ministerului au găsit o soluţie revoluţionară: introducerea în Codul Penal a orelor în folosul comunităţii gay. Am toată convingerea că măsura va avea un imens succes.”

Declaraţia ministrului Predoiu a fost salutată cu entuziasm de reprezentanţii comunităţii gay. Ciprian B., vechi militant gay, ne-a declarat: „Este o zi istorică pentru noi. După ce ani de-a rândul autorităţile române au ignorat drepturile şi nevoile noastre, a venit în sfîrşit şi ziua în care cineva îşi întoarce spatele spre comunitatea gay din România. Sper ca acesta să fie doar începutul şi ca, de aici încolo, tot mai des autorităţile să ne trateze cu respectul cuvenit, întorcându-ne spatele.”

Sursele noastre de la Cotroceni ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, că preşedintele Traian Băsescu, împreună cu premierul Emil Boc, vor să-şi pună fundul la bătaie şi să fie primii care prestează ore în folosul comunităţii gay.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 februarie 2010 21:07

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult