Noul proprietar al Pro TV, Vladimir Putin, bănuit că ar avea legături cu Rusia

Mai multe surse dau de înțeles că omul din spatele fondului de investiții care a achiziționat ProTV, un anume Vladimir Putin, ar avea strânse legături cu Rusia. Informația a fost prezentată în premieră de jurnaliștii de la Rise Project, care au și furnizat o serie de documente îngrijorătoare dar și un pic confuze. 

Astfel, informații extrase din Wikileaks în prezintă pe acest Putin ba ca președinte al Rusiei, ba ca premier, iar unele îl dau chiar și ca șef al fostului KGB, serviciul secret de informații al Uniunii Sovietice. Cert este că a fost fotografiat în nenumătate rânduri în compania unor puternici oameni de afaceri ruși, precum și alături de președintele băncii centrale a Rusiei.

Indicii că ProTV au apărut de ceva vreme și nu au scăpat oamenilor care încă se mai uită la televizor. De exemplu, celebrul prezentator Busu se îmbracă de luni bune ca un gopnik, cel puțin de trei ori pe săptămână prezintă meteo în trening, iar caseta cu „Singur Acasă” a fost înlocuită deja cu „Moscova nu crede în lacrimi”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

30 octombrie 2019 08:12
Citește mai mult despre: ProTV

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult