Noul Sandero are o aripă îndoită, că a venit ministrul Lucian Bode la lansare

Probleme la fabrica Dacia, unde noul model Sandero Stepway, proaspăt lansat, a fost avariat grav de ministrul Lucian Bode, prezent la inaugurare. Touaregul cu girofar albastru a pierdut controlul și a intrat în plin în primul exemplar Sandero produs, care abia fusese dat cu ceară pentru prezentare.

Ministrul a dat imediat vina pe șoferul de la SPP, spunând că el nu l-a îndemnat să meargă cu 200 la oră prin fabrică, ci i-a zis doar că în 5 minute trebuie să fie la inaugurare, ei fiind la București: ”Eu nu am dreptul să-i spun să accelereze, doar îi dau destinația și ora. E treaba lui cu ce viteză merge”, a spus ministrul.

Imediat după accident, șoferul de la SPP a sărit din mașină să scoată plăcuțele cu numerele de înmatriculare, cu toate că existau zeci de martori oculari și totul a fost filmat de presă. ”Indiferent că există martori, noi o să dăm vina pe un angajat Dacia, care a parcat Sandero-ul neregulamentar”, spune ministrul Transporturilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
7 septembrie 2020 11:22
Citește mai mult despre: dacia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult