Nu se dezminte! Udrea a cerut șpagă de la judecători pentru a accepta noua măsură de arest preventiv

Vechile obiceiuri se dezvață greu, mai ales dacă ești blondă și ai o anume vârstă care începe să se vadă deși încă ești blondă. O demonstrează Elena Udrea, despre care surse prezente la audierile de-acum două zile afirmă c-ar fi încercat să obțină foloase materiale necuvenite în schimbul libertății sale. Mai exact, ea a pretins de la judecători sume importante de bani pentru a închide ochii și-a accepta fărătam-tam arestarea ei pentru 30 de zile în dosarul Gala Bute.

„De cum a intrat a trecut direct la subiect, ca o adevărată femeie de afaceri, specificându-le judecătorilor suma pentru care e dispusă să intre în pușcărie, precum și comisioanele colaboratorilor săi. Ea a justificat suma exorbitantă prin aceea că de-acum colaboratorii vor duce tot greul, fiind nevoiți să-i arunce cu praștia peste gardul închisorii chiftelele de caviar în sos de delfin sau gențile Hermes învelite în ziar ca să nu bată la ochi. Un judecător a refuzat să contribuie, pe motiv că are familie și nu poatesă le rupă de la gură ditamai șpaga pe care și el a strâns-o cu greu, de la zeci de interlopi făcuți scăpați”, afirmă sursele amintite.

De altfel, neînțelegerile la bani au și fost motivul pentru care Udrea a stat la audieri peste o oră și jumătate. În final, suma cerută a fost plătită, dar nu de judecători, ci de un misterios domn generos, rămas anonim. „După voce, părea un domn cu o chelie proeminentă și poate chiar cu ceva defect de vedere. A spus că dă el cât se cere, pentru că are de mai multă vreme niște fantezii cu doamna Udrea în haine vărgate, dar pe care ea n-a acceptat până acum să i le satisfacă, din superstiție”, mai spun sursele citate.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Harald
27 februarie 2015 12:02
Citește mai mult despre: judecator spaga udrea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult