Numărul analfabeţilor din România nu poate fi stabilit fiindcă la Institutul de Statistică nu ştie nimeni să numere

Dezastrul din învăţământul românesc ar putea fi chiar mai grav decât credeam! Potrivit unor surse oficiale, numărul exact al analfabeţilor de pe teritoriul României nu poate fi calculat deoarece niciun angajat al Institutului Naţional de Statistică nu ştie să numere sau să efectueze operaţiuni aritmetice.

“‘Cei patru înţelepţi’, aşa le ziceam ultimilor trei statisticieni care stăpâneau arcanele matematicii de clasa a IV-a. Din păcate nu mai sunt printre noi, Mişu a plecat în Italia iar Relu a ieşit la pensie. De atunci trebuie să ne descurcăm fără cifre, e greu când eşti un institut de statistică da’ o scoatem noi la capăt cumva, sau cel puţin aşa cred, că salariul tot intră”, mărturiseşte Jean Goguţ, vicedirector adjunct suplinitor al INS.

“Gradul de alfabetizare al populaţiei e foarte greu de socotit fără cifre”, confirmă Emil, statistician. “Nici n-am început bine primul judeţ şi am terminat toate degetele, cred că va trebui să mai angajăm oameni.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
11 aprilie 2018 13:24
Citește mai mult despre: analfabetism statistica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult