O femelă cimpanzeu îl revendică pe Dan Şova, acuzând că i-a fost furat la naştere

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, se află în atenția opiniei publice, după ce o femelă cimpanzeu, proaspăt adusă la o grădină zoologică din Capitală, l-a recunoscut pe acesta, susținând că este unul din puii care i s-au furat la naștere, în urmă cu 41 de ani. Un specialist în limbajul animalelor a reușit să traducă zgomotele produse de primată.

„Când l-am văzut printre gratii, am fost sigură că e el, l-am recunoscut după ochii tâmpi și după modul cum mânca banane, una după alta, cu tot cu coajă. A fost un șoc să văd că nu mai are blană deloc, probabil a fost epilat de noua lui familie, după ce mi l-a furat, ca să nu fie recunoscut. Sper să mi-l dea înapoi, măcar acum, în al 12-lea ceas“, ar fi declarat femela.

Dan Șova a fost contactat de reporterii Times New Roman, pentru a face lumină în acest caz. „Nu știu de unde scorniți tot timpul asemenea lucruri. Se știe doar că cimpanzeii nu există în realitate, sunt niște creaturi mitologice, despre care părinții ne spuneau că furau bananele din piață, când eram mici, ca să nu ne cumpere, că erau scumpe. Deși e clar că bananele nu au existat niciodată“, a menționat Dan Șova, în timp ce mânca o banană.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
31 martie 2014 06:48

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult