Organizaţia teroristă PSD Sector 1 a revendicat un tun de 100 de milioane de Euro dat la metrou. Poliţia nu a putut interveni, pentru că teroriştii au imunitate. Teroriştii au reuşit din nou, deşi Interpolul şi CIA-ul ne-au avertizat că teroriştii PSD uneltesc împotriva ţării. Mai mult, se pare că tunul a fost dat cu complicitatea celor de la SRI, o altă grupare teroristă de stat din România.pesedisti_teroristi.jpg

Martorii supravieţuitori au povestit clipe de groază. "Eram în vagon când cineva a strigat Trăiască PSD. După asta s-a simţit un miros greu de comunist. Am văzut cum pesediştii terorişti semnau un contract cu un şef din Metrorex, apoi mi-am simţit portofelul mai gol. Am tras semnalul de alarmă, dar am fost amendat" povesteşte Marian Coltea, martor al atentatului.

Teroriştii pesedişti au pregătit atentatul foarte minuţios, într-un cort montat ilegal lângă gura de metrou. Au profitat că românii sunt acum cu ochii pe teroriştii islamişti şi nu mai sunt deloc atenţi la teroriştii din interior. E de aşteptat ca şi cealaltă facţiune de terorişti, PNL, să comită în curând un atentat similar.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Ionut | Friday, 25.03.2016 15:24 Politic

National Cinematografic