TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Oare cât mai trebuie să sufere românii? Ion Iliescu s-a trezit și în această dimineață

Scris de Călin
@
13 septembrie 2016 08:21
Oare cât mai trebuie să sufere românii? Ion Iliescu s-a trezit și în această dimineață

Ajuns la nemeritata vârstă de 86 de ani, Ion Iliescu continuă să-i sfideze pe români: s-a trezit și în această dimineață. ”Da, încă n-a murit, e cât se poate de viu!”, a confirmat un apropiat al fostului președinte, spre dezamăgirea multor români. ”Și e sănătos tun, tocmai și-a făcut analizele și n-are nici pe dracu’!”

Faptul că Iliescu încă se trezește dimineață de dimineață îi face pe mulți români să se îndoiască de faptul că vor apuca ziua în care să se bucure de moartea fostului președinte. ”Doar asta mă mai ține în viață, să prind ziua în care îl văd pe Iliescu mort, după care mă pot duce și eu liniștit”, spune un șomer bucureștean de 33 de ani. ”Dar tare  mi-e că mă prăpădesc înaintea nemernicului.”

Alți români sunt convinși că Ion Iliescu este nemuritor și numai ceva ieșit din comun ne poate scăpa definitiv de el. ”Ăstuia fie îi tai capul, fie vine un nou asteroid ca acum 65 de milioane de ani și-i cade drept în cap, altfel nu cred că scăpăm de el. Iliescu e în stare să-l îngroape și pe Dumnezeu, la o adică”, oftează reputatul român Decebal Popescu.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi