Obama: Nu tratăm România drept colonie şi chiar vom spori importurile de banane de la voi!

Imediat după vizita doamnei Nuland la Bucureşti, preşedintele Barack Obama a reiterat poziţia Statelor Unite faţă de România, negând că ne-ar trata ca pe o colonie şi promiţându-ne mai multe avantaje economice.

„Vom spori importurile de banane din România şi vom relua programul umanitar Vase de Horezu contra hrană”, a declarat preşedintele Obama în carul unui discurs emoţionant.

Administraţia de la Washington asigură românii de preţuirea americanilor: „Noi ştim să ne respectăm aliaţii şi avem câte o pereche de români în fiecare grădină zoologică din Statele Unite”, a mai precizat Obama.

În ce priveşte regimul vizelor, americanii susţin că românii încă nu sunt pregătiţi să viziteze Statele Unite.

„Am văzut că imediat ce vin aici se simt ca acasă în Teleorman, se urcă în copaci şi aruncă excremente în oameni”, spune Obama.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
14 ianuarie 2014 07:34

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult