Lia Olguţa Vasilescu a fost la un pas de a declanşa al treilea război mondial! Devenit viral pe internet, discursul său în limba engleză de la ONU a sunat atât de sovietic încât a activat scutul antirachetă de la Deveselu, care a interceptat-o direct în fesa dreaptă şi a provocat daune câtorva fotolii din sediul Naţiunilor Unite.

olguta_vodka_vasilescu.jpg

“Is hurt in ze cheek of butt, but out of every pericol, tavarishi”, a asigurat aceasta, culegându-şi hârtiile de pe jos şi potrivindu-şi uşanka pe cap.

Din fericire, guvernele principalelor puteri nucleare au fost notificate în timp util, pentru prevenirea unei conflagraţii planetare, mai puţin Franţa, care a capitulat necondiţionat.

“V-am avertizat încă de la inaugurarea scutului că există riscul să apară astfel de situaţii. Engleza vorbită de doamna ministru are exact acelaşi contur pe radar ca o rachetă balistică intercontinentală lansată din Rusia sau Kazahstan. Sistemul nostru şi-a făcut treaba şi a neutralizat-o”, explică col. Winston Chesterfield, mecanic la Deveselu.

Într-o notă mai veselă, surse apropiate preşedintelui onorific al PSD, Ion Iliescu, spun că acesta ar fi avut astăzi prima erecţie în mai bine de 20 de ani.



Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Vasile | Tuesday, 14.03.2017 16:16 Politic

National Cinematografic