Omagiu superb! Liviu Dragnea l-a trecut pe Umberto Eco pe listele electorale din Teleorman

În timp ce alții îl omagiau pe Umberto Eco cu postări insipide pe Facebook, Liviu Dragnea își arăta respectul într-un mod cu adevărat semnificativ. Liderul PSD a anunțat că Umberto Eco a fost trecut pe listele electorale din Teleorman, dar a precizat că asta nu are nici o legătură cu faptul că anul acesta au loc alegeri, ci doar cu respectul pe care i-l poartă.

”După cum bine știți, Umberto Eco este născut la Alessandria, deci el este teleormănean de-al nostru”, și-a început Dragnea conferința de presă. ”Era păcat să nu aibă ocazia măcar acum, când nu mai e printre noi, să voteze și el primarul pe care îl preferă la conducerea Alexandriei. Sunt convins că, de acolo de unde este, va analiza atent și va vota corect în toate alegerile de aici încolo.”

În plus, Liviu Dragnea vrea să le ofere urmașilor lui Eco și un ajutor bănesc. ”Familia lui va primi un ajutor de la stat, pentru că am înțeles că Umberto Eco este semiolog. Că e olog de-a dreptul sau doar semi, tot handicapat se numește. Vrem să-i plătim ajutor de handicap retroactiv, pentru toți anii în care a fost semiolog”, a anunțat liderul PSD.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
22 februarie 2016 13:25
Citește mai mult despre: alegeri Dragnea Teleorman Umberto Eco

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult