ONU trage un semnal de alarmă: mai avem poze cu pisicuţe drăguţe doar pentru 5 ani!

Anunţul,făcut într-o conferinţă de presă în această dimineaţă, a stârnit panică pe tot mapamondul. Conform experţilor ONU, rezervele de poze pisicuţe drăguţe ale Terrei sunt aproape epuizate datorită utilizării în exces, astfel încât până în 2017 este foarte probabil că naţiunile puternic industrializate nu vor mai avea nicio imagine cu o pisicuţă drăguţă.

„Trebuie să utilizăm cu chibzuinţă puţinele pisicuţe drăguţe pe care le mai avem”, spune Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, „să le folosim acolo unde e cea mai mare nevoie şi în acest timp să încercăm să dezvoltăm resurse alternative. Specialişti din întreaga lume lucrează deja pentru a vedea dacă se poate obţine o drăgălăşenie cât de cât asemănătoare folosind hamsteri, mieluşei sau ieduţi. Între timp, rugăm lumea să nu intre în panică şi să nu înceapă să facă stocuri de poze cu pisicuţe drăguţe, pentru că asta doar va agrava criza”.

Multe guverne se plâng însă că anunţul făcut de ONU e tardiv şi că vor intra în colaps atunci când rezervele de „LOLcats” (termenul folosit de experţi pentru pisicuţele drăguţe) se vor sfârşi. Germania a venit deja cu o propunere de pact internaţional de austeritate ce presupune printre altele ca pozele cu pisicuţe drăguţe să conţină în proporţie de 20% şi căţeluşi drăguţi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
13 mai 2012 04:37

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult