Opoziţia nu renunţă la luptă! Vasile Blaga a turnat personal pastă de dinţi pe clanţa premierului

Vasile Blaga, şeful PDL, a arătat că încă mai are sânge în el şi că se va lupta cu actuala putere până în ultimul moment. Astfel, deranjat de o serie de declaraţii ale premierului Victor Ponta, acesta a fost personal la Palatul Victoria unde a pus pastă de dinţi pe clanţă.

„Am găsit, pe clanţele uşii domnului prim-ministru, ale ministrului transporturilor precum şi pe clanţa Secretariatului General al Guvernului, cantităţi importante de pastă de dinţi”, a declarat un responsabil din partidul de guvernământ. Tot acesta a declarat că, din primele primele informaţii adunate de SPP, Vasile Blaga ar fi lăsat şi două coji de banane pe trepte.

„Echipele noastre sunt acum la faţa locului, scanează zonă cu un set complet de mături”, a declarat colonelul Decebal Popescu, adjunct al SPP. „N-am mai avut o asemenea criză de securitate de când un duşman politic i-a turnat apă într-o sticlă de Chivas preşedintelui Băsescu”, a mai adăugat acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

7 noiembrie 2013 12:09

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult