Orban dă semnalul de relaxare! S-a descălţat în timpul şedinţei de Guvern

În sfârşit, să înceapă relaxarea! A transmis-o, chiar dacă non-verbal, însuşi premierul Ludovic Orban, care a renunţat la inhibiţii în timpul ultimei şedinţe a Guvernului. Potrivit mai multor persoane care erau de faţă, Orban s-a descălţat, şi-a desfăcut cureaua şi cravata şi a scos o bere de la rece, semn că putem face toţi acelaşi lucru.

În deplin acord cu noile directive, ministrul de Interne, Marcel Vela, şi-a aruncat cât colo celebra geacă de piele, lăsând să se vadă un splendid maiou în dungi, iar secretarul de stat Raed Arafat şi-a înlocuit fotoliul cu un şezlong achiziţionat, cel mai probabil, la o promoţie de la Lidl.

Printre următoarele măsuri de relaxare anunţate de Executiv se numără un joc amical de table între Finanţe şi Economie, dar şi un concurs de alergat în saci pentru miniştrii care preferă relaxarea activă.

În plus, în curtea Palatului Victoria se lucrează în ritm alert la instalarea grătarului, a proţapului şi a unei piscine gonflabile pentru membrii mai tineri ai cabinetului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
29 mai 2020 07:58
Citește mai mult despre: ludovic orban

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult