Orban plusează la planul de relansare: Şi-un rând din partea mea la toată lumea!

E greu să fii premier! Ludovic Orban regretă deja promisiunea grandioasă pe care a făcut-o cu ocazia publicării planului de relansare economică. Pe lângă 3000 de kilometri de autostradă, investiţii, granturi şi facilităţi fiscale, premierul a anunţat că dă un rând la toată lumea – şi asta din partea lui, personal.

Avertizat de consilieri că planul său e mult prea îndrăzneţ, Orban pare că şi-a dat seama de eroare, însă e prea târziu să poată da înapoi.

„Sincer, nu ştiu ce m-a apucat. Hai, că autostrăzile le mai fac din pix, da’ băutura de unde o scot? Că nimeni nu mi-o dă pe gratis”, oftează Orban, socotind pe un calculator de buzunar cât va cheltui pe 20 de milioane de pahare de trăscău sau sticle de bere.

Salvarea lui Orban vine de la unchiul său de la ţară, nea Fănel Orban, care i-a promis că îi trimite la toamnă câteva damigene de căpşunică. „Dacă pun un pic de apă, s-ar putea să-mi ajungă să le dau românilor câte un rând, exact în pragul alegerilo”, meditează premierul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
1 iulie 2020 11:36
Citește mai mult despre: ludovic orban

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult