Pacea dintre cele două Corei, confirmată oficial! În zona demilitarizată s-a încins grătarul cu mici

Cel mai aşteptat moment din istoria recentă a celor două Corei e în plină desfăşurare! La scurt timp după semnarea acordului de pace, liderii celor două ţări au decis să oficializeze noua lor prietenie încingând în zona demilitarizată un tradiţional grătar coreean, cu mici, ceafă de porc şi o porţie generoasă de kimchi.

„Au existat nişte tensiuni la început, fiindcă existau acele difuzoare care emiteau mai demult mesaje de propagandă”, spune observatorul japonez Daihatsu Makuhita. „Nordcoreenii voiau să pună ceva frumos, de petrecere, de la Nicu Paleru, în timp ce vecinii lor din sud îl preferau, ca toţi sudiştii, pe regretatul Liviu Vasilică. Până la urmă au convenit să lase difuzoarele pe Etno şi grătarul a decurs fără incidente.”

„Iniţial am fost sceptic fiindcă nu mai văzusem niciodată mâncare, dar după câteva beri eram foarte bine aclimatizat cu stilul de viaţă occidental! În următorul cincinal, voi propune redirecţionarea resurselor de cărbune ale ţării mele spre aceste ‘grătare’ de pace şi prietenie”, a declarat Chu Bong-lin, membru în Partidul Comunist nordcoreean.

Surpriza serii, spun diplomaţii invitaţi la grătar, a fost concursul de mâncat mici, câştigat fără prea mult efort de rotofeiul conducător suprem Kim Jong-un.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
2 mai 2018 13:33
Citește mai mult despre: Coreea de Nord coreea de sud gratar Kim Jong Un

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult