Panourile cu ea în costum de baie au propulsat-o pe Gina Pistol în topul încrederii electoratului

Panourile cu Gina Pistol în costum de baie care au împânzit Capitala i-au convins pe bucureşteni: conform celui mai recent sondaj de opinie, peste 70% dintre alegători ar opta pentru Gina Pistol pentru funcţia de primar general, primar al Sectorului 1, 2, 3, 4, 5 şi 6, consilier municipal sau preşedinte al Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Practic, toate posturile pentru care se candidează la alegerile locale în Bucureşti ar fi câştigate la pas de Gina Pistol. „Apreciez la ea faptul că nu are nimic de ascuns. Sau, mă rog, are foarte puţin de ascuns. Mi-a câştigat încrederea încă din perioada când a pozat în Playboy, când ne-a arătat tot ce era de arătat. Chiar dacă nu are experienţă administrativă, măcar la ea totul e transparent sau la vedere”, este părerea unui alegător de 37 de ani.

„M-am săturat de politicieni îmbracaţi la costum, care nu au nimic interesant de arătat. Păi uitaţi-vă la Piedone cum arată, se compară el cu Gina Pistol? Sau Poteraş, ce să mai zic de ăla. E timpul pentru schimbare, iar Gina Pistol merită şansa de a ne arăta cât mai multe”, este de părere un alt alegător bucureştean.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
22 mai 2012 09:52

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult