Parlamentarii vor imunitate sporită, pentru a putea merge la curve fără prezervativ

Pentru a evita angoasele şi neplăcerile provocate de bolile venerice, parlamentarii români au decis să-şi sporească imunitatea, introducând în acest sens o propunere în plenul camerelor reunite.

„Am înţeles că unii colegi chiar au luat SIDA şi acum beneficiază de imunitate scăzută, ori aşa ceva nu se poate. Trebuie să ai încredere absolută în colegi, pentru că ei îţi asigură spatele. Dumneavoastră aţi vrea să aveţi în spate un parlamentar bolnav de SIDA?”, întreba retoric senatorul Robert Acrişor, unul din semnatarii propunerii legislative.

Parlamentarii doresc o imunitate puternică, serioasă, suficient de solidă pentru a putea merge în sfârşit la curve fără prezervativ.

„E mai bine şi pentru fete, e mai bine şi pentru noi şi deci e mai bine şi pentru ţară”, completează Acrişor.

Potrivit unor surse de pe centură, propunerea legislativă este tratată cu circumspecţie de prostituatele din Bucureşti, care doresc în schimb ca parlamentarii să-şi facă analizele săptămânal, pentru a se depista din timp bolile de care suferă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
18 ianuarie 2013 18:14

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult