Pasajul Basarab a fost dat în folosință pentru boschetarii din sectorul 6

De săptămâna trecută, sute de boschetari au un acoperiș deasupra capului. Pasajul Basarab, cel mai mare proiect rezidențial al Primăriei Capitalei, adăpostește acum, în caz de ploaie, jumătate din homeleșii sectorului 6. Proiectul a fost demarat în urmă cu doi ani, pentru a mai elibera spațiul de sub podul Grant, care devenise impracticabil din cauza aglomerației foarte mari de persoane fără adăpost.

Primarul Oprescu a inugurat Pasajul în prezența boschetarilor de frunte in Municipiul București. Un spălător de prabrize de la Eroilor și cerșetorul din stația de tramvai Sfântu Gheorghe au ținut o scurtă cuvântare, după care homeleșii și-au luat în primire noile locuințe. Ei au fost încântați că pe la ei prin casă trece și Dâmbovița și au spus că abia așteaptă să dea la pește direct din sufragerie.

Trebuie menționat că Pasajul Basarab este o construcție sigură. El a fost testat săptămâna trecută, când s-a văzut că rezistă chiar și în condițiile în care 2.000 de boschetari stau concomitent sub el.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
12 iunie 2011 22:11

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult