Pe vremea lui Ceauşescu, internetul mergea doar patru ore pe zi

Adolescenţii care stau toată ziua cu ochii în calculator uită că românii nu au avut dintotdeauna acces la internet. Înainte de ’89, românii puteau să se uite pe un singur site, care nu era online decât patru ore pe zi. Este vorba despre site-ul Partidului Comunist Român, care dădea numai ştiri despre Ceauşescu şi embeduia clipuri de pe youtube cu cuvântările preşedintelui.

În fiecare zi, site-ul era urcat pe net abia la ora 4 după amiaza. La 8, când înceta emisia, site-ul pica şi românii care încercau să-l mai acceseze găseau mesajul „Page cannot be displayed”, numai că în rusă. Autorităţile făceau asta special ca tinerii să nu o ardă aiurea pe net, în loc să presteze muncă patriotică sau să îngheţe de frig în case, pe întuneric.

Cei mai norocoşi români intrau pe site-uri bulgăreşti şi se uitau la filmuleţele şi la pozele haioase postate acolo. Pentru site-urile de la bulgari trebuia însă să-ţi maschezi ip-ul şi nu oricine reuşea asta. Mulţi îşi amintesc cu plăcere blogurile bulgăreşti pe care le citeau înainte de ’89. Iată ce declară Mircea Tănase, unul dintre talibanii care lăsau zilnic comentarii injurioase pe pagina bulgărească de internet Каквоознача.ХЩ:

“Pe site-ul românesc nu vedeai decât postări despre Ceauşescu. Toată ziua uploadau pe site ştiri despre ce a mai făcut nea Nicu, pe unde-a mai fost, cine i-a mai dat like pe Facebook. Era un pupincurism de colo până colo, ţi se făcea greaţă. Nici măcar nu puteai să laşi commenturi fără să te loghezi.”

Ce-i trist e că, în timp ce populaţia putea să se dea pe net doar patru ore pe zi, Ceauşescu avea conturi de Facebook şi Twitter în străinătate.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
11 martie 2011 17:03

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult