Pentru a opri scandalurile de plagiat, premierul Ponta interzice lucrările cu caracter original

După scandalurile Corina Dumitrescu, Ioan Mang şi Victor Ponta, prim-ministrul a anunţat azi public că este sătul de tot circul mediatic din jurul plagiatelor şi că a găsit o soluţie definitivă la această problemă. Potrivit şefului Guvernului, începând de la 1 iulie toate lucrările de licenţă, masterat, doctorat sau chiar de semestru cu caracter orginal vor fi interzise pe teritoriul României. „În acest fel”, spune premierul, „plagiatul va deveni practic imposibil pentru că nu va mai exista nicio lucrare necopiată”.

Ideea a întâmpinat şi unele critici, câţiva consilieri ai premierului sugerând că ar putea apărea cazuri de lucrări plagiate după unele originale din străinătate. Ponta spune însă că e puţin probabil, pentru că asta ar presupune ca respectivii masteranzi sau doctoranzi să stăpânească cât de cât o limbă străină,  ceea ce, conform asigurărilor date de Ministerul Educaţiei, este absolut imposibil la ora actuală în învăţământul universitar din ţara noastră.

Prim-ministrul speră ca măsura să aibă efecte şi pe termen lung: „Nu se va mai pierde atâta timp cu crearea de lucrări şi studii originale şi probabil în câteva decenii nu va mai rămâne decât o singură lucrare care va fi copiată indiferent dacă e vorba de un examen de semestru, de o licenţă sau de un doctorat. Personal, sper cu toată modestia ca această unică lucrare să fie a mea.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
19 iunie 2012 10:36

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult