Pentru că Brașovul e plin de moldoveni, Maia Sandu devine primarul orașului

Schimbare de primar la Brașov. O lege veche de peste 50 de ani, despre care nu foarte multă lume știe, prevede că orașul de sub Tâmpa va fi condus automat de președintele Republicii Moldova în situația în care procentul de moldoveni din Brașov atinge un anumit procent.

Procent care, iată, tocmai a fost atins, a anunțat azi Institutul Național de Statistică. Astfel, Allen Coliban a aflat azi că trebuie să-i predea mandatul de primar Maiei Sandu. În caz contrar, primarul va trebui să se confrunte parte-n parte cu un moldovean din Brașov, lucru pe care cu siguranță nu și-l dorește.

Spre norocul lui Allen Coliban, Maia Sandu l-a anunțat că nu are momentan timp să se ocupe de soarta brașovenilor, așa că l-a numit locțiitor de primar până va putea prelua ea funcția. Are însă timp doar șapte zile ca să învețe la perfecție accentul moldovenesc, în caz contrar nu doar că nu va rămâne locțiitor de primar, dar va fi și alungat definitiv din Brașov.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
14 aprilie 2022 10:26
Citește mai mult despre: Brasov Maia Sandu moldoveni

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult