Pentru că nu a avut mărunt să lase băiatului cu pizza, Iohannis l-a decorat cu Steaua României

E președinte, dar este și om. Klaus Iohannis a avut poftă de o pizza țărănească ieri seară dar era cât pe-aci să fie pus într-o situație jenantă. Soția sa era plecată din oraș iar el nu avea mărunt să-i lase ceva băiatului, așa cum se cuvine. Așa că a acționat rapid și, ca omul să nu plece cu mâna goală, l-a decorat cu ordinul Steaua României în grad de Mare Cavaler.

În aceste condiții, băiatul care-i aduce pizza lui Iohannis a devenit superior în grad șefului obiectivului SPP care asigură paza președintelui. Mai mult, în baza unor regulamente militare mai vechi încă neabrogate, acesta poate participa la ședințele CSAT dar nu poate declara război altui stat.

„Este o onoare pentru mine să primesc această decorație, acum voi putea și eu să merg gratis cu autobuzul și, în plus, voi primi și 12 călătorii gratuite cu trenul pe an”, a declarat tânărul care i-a adus pizza lui Iohannis.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

7 decembrie 2015 12:11
Citește mai mult despre: decoratie iohannis marunt pizza steaua romaniei

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult