Pentru că nu încap toţi în Casa Poporului, parlamentarii cu dosare penale vor ajunge la Jilava

Pentru că noul Parlament are mai mulţi membri decât numărul de scaune din sala de plen a Camerei Deputaţilor, unde au loc şedinţele comune ale deputaţilor şi senatorilor, s-a luat o decizie extrem de binevenită: zecile de aleşi care au condamnări sau dosare penale pe rol vor fi mutaţi pe perioada mandatului la închisoarea Jilava.

Printre cei cu şanse mari să ajungă la Jilava se regăsesc Dan Voiculescu, Liviu Dragnea, Monica Iacob Ridzi sau Gigi Neţoiu. „Vă spun eu, va fi bătaie mare pe locurile de la Jilava. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie”, a declarat Decebal Popescu, cel care a venit cu ideea transferării parlamentarilor la Jilava.

Surprinzător, vestea a fost bine primită inclusiv de parlamentari, un exemplu grăitor fiind Dan Voiculescu. „N-am de ce să fiu supărat, chiar mă bucur că o să ajung la Jilava. O celulă este mult mai spaţioasă comparativ cu un scaun din Palatul Parlamentului, plus că am şi un pat la îndemână. În plus, sunt turnător, ce naiba, o să fiu preferatul gardienilor de la Jilava”, a spus acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 decembrie 2012 13:47

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult