Pentru că prinţul Felipe cerea prea mulţi bani, noul rege al Spaniei va fi un român din Bârlad

La scurt timp după abdicarea lui Juan Carlos, un eveniment neaşteptat zguduie Spania! Consiliul Coroanei, reunit de urgenţă la Madrid în această dimineaţă, a hotărât că salariul pretins de prinţul moştenitor Felipe e “nejustificat de mare”, alegând să-l încoroneze rege pe Vasile Bădică, un bârlădean aflat de 2 ani în Spania la cules de fructe.

“Suntem în plină criză”, a motivat şambelanul Gomez Lopez Popa. “Deşi legile succesiunii îl recomandă pentru tron, pur şi simplu nu ne permitem să-l încoronăm pe Felipe. Un rege român ne costă de 20 de ori mai puţin decât unul spaniol şi face exact aceeaşi treabă. L-am ales pe Vasile, fiu al casei de Bârlad, fiindcă nu are antecedente penale şi are dantura aproape completă.”

După ce va depune jurământul în cele 5 limbi vorbite pe teritoriul Spaniei – română, ţigănească, bască, spaniolă şi catalană – Vasile I Bădică-Amărioaiei de Huşi-Bârlad va deveni al 22-lea rege al Spaniei unite.

Spre deosebire de rivalul său la tron, Felipe de Bourbon, care ar fi ocupat întreg Palatul regal din Madrid, Vasile I stă cu chirie lângă Toledo şi a cerut doar un Audi A6 cu care să le “ia faţa” foştilor colegi de şcoală.

“Dacă se poate, cu climă bizonică”, şi-a încheiat discursul viitorul rege, adăugând că se bucură foarte tare că Franco a restaurat monarhia, deşi după aia şi-a făcut de cap cu fata lui Adi Minune.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
2 iunie 2014 11:03

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult