Pentru prima oară în istorie, un român şi-a cerut scuze pentru c-a scuipat un jandarm: “Ţinteam spre Bacalbaşa”

Un lucru la fel de improbabil ca moartea lui Iliescu, să-i ceri scuze unui jandarm pentru că l-ai scuipat, tocmai s-a întâmplat azi în București. Uluitorul eveniment a avut loc lângă Casa Poporului, unde un bucureștean complet sănătos la cap i-a cerut scuze unui jandarm pe care l-a scuipat. ”Îmi pare rău, dar am țintit spre Bacalbașa, nu spre dumneavoastră!” sunt cuvintele care au uluit asistența, dar mai ales jandarmul.

”Sincer vă spun, îmi venea să-l scuip eu pe Bacalbașa în locul celui care mi-a cerut scuze, atât de impresionat am fost de gestul lui”, a recunoscut cu sinceritate jandarmul. ”Acum îmi pare rău că n-am făcut-o, dar sunt decis ca data viitoare când îl mai prind să nu mai ratez ocazia. Mai ales că știu cât de odios e Bacalbașa, și pesediștii în general. Îl respect infinit mai mult pe cel care m-a scuipat decât pe toți pesediștii la un loc.”

Nicolae Bacalbașa spune că are lucruri mai importante de făcut decât să le răspundă unora care l-au înjurat și îmbrâncit. ”Am un singur lucru să le transmit: în cele 5-10 minute cât m-au urmat ca să mă înjure și să-mi urle că sunt o rușine pentru parlament, eu am câștigat bani și pentru diurnă, și pentru pensia mea specială. Bani pe care o să-i primesc exact de la fraierii care m-au înjurat. Așa că nu e cazul să-mi bat capul să le răspund”, a spus pesedistul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
20 iunie 2018 18:29
Citește mai mult despre: Bacalbasa jandarm pesedist

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult