Pentru zile negre! Mircea Badea a reprodus din memorie un cur al lui Voiculescu din bronz

Indiferent care va fi soarta patronului spiritual al Antenelor, viitorul angajaților este asigurat datorită devotamentului afișat de Mircea Badea. După ce a ieșit din sala de judecată, acesta a avut timp să sculpteze în bronz un fund al lui Voiculescu, ca va fi amplasat exact în fața redacției de știri, să fie pupat precum o icoană.

Mircea Badea a fost singurul care a reușit această performanță cu toate că și alți angajați sau apropiați ai profesorului Dan Voiculescu au încercat. Mihai Gâdea s-a concentrat atât de puternic încât i-a pleznit o venă la frunte dar, într-un final, n-a reușit să sculpteze decât un penis mititel, după care a dat vina pe băsiști.

Sculptura a ieșit atât de reală încât foarte mulți angajați au fost luați prin surprindere și au salutat la vederea acestuia, iar o parte dintre ei au solicitat mărire de salariu. Cel mai impresionat a fost Marius Tucă, acesta scriind o poezie dedicată acestui eveniment, și un editorial în Jurnalul Național.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 august 2014 19:02
Citește mai mult despre: Mircea Badea Voiculescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult