Descindere cu surprize în Teleorman, la ferma de porci a lui Liviu Dragnea. Procurorii au descoperit în fundul unei hale doi preoţi care aveau relaţii destul de intime. Preoţii nu au fost reţinuţi, pentru că porcăriile pe care le făceau nu erau ilegale. Cei doi preoţi au binecuvântat percheziţia şi au cerut să nu fie convocaţi ca martori, pentru că le-ar fi fost greu să-şi justifice prezenţa în ferma de porci.porchezitie.jpg

Procurorii au fost de acord şi i-au lăsat pe preoţi să continue, de frică să nu le ceară bani: "De ce să ne complicăm, probabil ne-ar fi luat mai mult decât le-am fi dat noi amendă", explică unul din procurori.

Cei doi preoţi le-au cerut procurorilor să le împrumute nişte cătuşe şi au zis că dacă au nevoie de ceva informaţii pot să-i contacteze, pentru că ei spovedesc mulţi corupţi. "Ne-au dat o carte de vizită cu o poză cu ei în pielea goală într-un altar şi au zis că ne spun orice, numai să nu-i dăm în gât la episcop, că amândoi au o relaţie cu el", a mai spus procurorul.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Ionut | Friday, 11.08.2017 19:24 Politic

National Cinematografic