Petrecerea PNL, un succes: Blaga l-a învățat pe Iohannis cum se zice „Mânca-ț-aș” și „Frățică”

Mutat recent în București, pentru un job mai bine plătit, președintele Klaus Iohannis are încă probleme de adaptare pentru că, așa cum l-au acuzat și adversarii săi în campanie, nu vorbește limba locului. „Într-o zi a cerut unui băiat de la Cotroceni, „Vă rog, dacă se poate, mai ungeți și ușile să nu mai scârțâie” iar omul n-a înțeles nimic și i-a adus, din reflex, o sticlă de Chivas”, a mărturisit un apropiat al lui Iohannis.

Norocul președintelui l-a reprezentat un alt ardelean, Vasile Blaga, care este de mai mult timp în București și știe cum stă treaba. Cu ocazia chefului PNL de ieri seară, acesta l-a învățat câteva cuvinte uzuale, care să-l ajute să se descurce în orice situație. „De exemplu, când vrea ușile unse, președintele trebuie să spună „hai frățică, ungi și matale ușile ălea, mânca-ți-aș, că scârțâie beleaua” și astfel va fi înțeles și de slujitorii de la palat dar și de Stelian Tănase.

Viitoru președinte și-a pus imediat în aplicare noile cunoștințe lingvistice. Când a fost întrebat ce părere are dacă și l-ar alege șef al cancelariei pe un fost consilier al lui Adrian Năstase, acesta a răspuns „Miștooo”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

27 noiembrie 2014 08:45

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult