Planul anti-birocrație, eșuat! Propunerile nu au fost însoțite de esențiala copie după buletin

Românii vor să scape de birocrație dar sunt proști grămadă. Inițiativa guvernului de a tăia din hârtiile necesare pentru relația cu statul român a ajuns în impas după ce mii de români au trimis propuneri de modificare a legislației fără să atașeze la ele și o copie după buletin.

„Zici că sunt născuți de ieri aici, își merită soarta. Cum să faci propuneri așa, după capul tău, fără să te prezinți, fără să spui cine ești? Nu tu o copie după buletin, nu tu un gest politicos, măcar așa, de obraz, o copie după certificatul de naștere, adeverință de la fisc că nu ai datorii și copie legalizată după actul de domiciliu sau o declarație pe propria răspundere a proprietarului că locuiești acolo? În felul ăsta nu scăpăm de birocrație, cu oameni care nu iau în serios acest demers”, a declarat Cristian Ghinea, șeful comisiei „Tăiem hârtii” de pe lângă Guvernul României.

Chiar și așa, aplicare noilor măsuri va fi anevoioasă, pentru că e nevoie de o clădire nouă în care să funcționeze comisia și să trieze toate cererile. Pentru buna funcționare se vor scoate la concurs 6500 de posturi de funcționari publici. Totodată se va organiza și o licitație pentru stabilirea firmei ce va elabora softul care va centraliza toate cererile și propunere de eliminare a birocrației, dar numai după ce se va stabili componența comisiei care va stabili caietul de sarcini.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
8 martie 2016 18:41
Citește mai mult despre: acte birocratie buletin dosar guvern

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult