Poliţia îţi va confisca toate sumele peste 60 lei, că există riscul să-ţi iei droguri

Încă un proiect aflat în lucru în laboratoarele politice ale USR. Pentru că drogurile se cumpără cu bani, poliţiştii vor avea voie să percheziţioneze persoanele pe care le consideră suspecte, gen tineri şi cu căciulă, după care le vor confisca toate sumele care depăşesc 60 de lei, cât e gramul, ca să nu mai existe riscul să-şi cumpere cumplitul drog marijuana.

Dacă poliţiştii percheziţionează un grup de posibili consumatori, le vor confisca cashul în aşa fel încât să nu le rămână în total bani nici măcar pentru un cui, pe care ar putea să-l poştească într-un gang, sau mai grav, acasă la vreunul din ei, în timp ce se joacă boardgame-ul Catan.

În activitatea lor, poliţiştii se vor folosi de informaţii de la traficanţii de droguri, care de multe ori sunt tovarăşii lor buni şi uneori chiar colegi din Poliţie. Aşa vor fi identificaţi clienţii naşpa ai traficanţilor, cei care fumează o dată-de două ori pe lună, şi care îi deranjează pe traficanţi cu cantităţi mici: “Ăştia trebuie arşi bine şi băgaţi  la puşcărie, să ne lase pe noi să facem traficul mare şi bănos”, au declarat poliţiştii şi traficanţii, într-o conferinţă de presă comună.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
20 decembrie 2019 14:17
Citește mai mult despre: marijuana

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult