Pont de sărbători: dacă laşi bicicleta pe scara blocului, colindătorii nici nu mai sună!

Te-ai săturat să auzi soneria toată luna decembrie? Un român se laudă că a descoperit cea mai simplă metodă pentru a nu mai fi agasat de tot felul de „colindători”!

Decebal Popescu, un tânăr din cartierul bucureştean Colentina, spune că trebuie doar să-ţi ţii bicicleta în scara blocului, iar colindătorii o vor lua singuri şi nu vor suna la uşă nici măcar o dată.

„Priviţi imaginile de pe camera de supraveghere: colindătorul se uită la butonul soneriei, se uită la bicicletă şi, inevitabil, decide să nu mai sune şi să fugă cu bicicleta! O sonerie n-am auzit în noaptea aia”, spune Decebal.

„Singurul inconvenient e că trebuie să reînnoieşti bicicleta periodic. Eu sunt deja la a opta bicicletă, dar măcar n-am auzit O DATĂ ţârâitul ăla insistent”, adaugă bucureşteanul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
20 decembrie 2018 10:32
Citește mai mult despre: bicicleta colindatori Sarbatori

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult